24-29 iulie 2010, circa 92 de persoane inclusiv tinerii din raionul Ialoveni și tînăra jurnalistă Ursu Nadejda ( EU ) au participat la activitățile pentru educatorii de la Egal la Egal, implimentat de Centrul National de Resurse pentru Tineri la tabăra de vară ,,Nistru,,. Un diagnostic prenatal de bază era să adun informații, fotografii, impresii despre tabăra de vară ,, Nistru ,, . Astfel în prima zi, împreună cu facilitatorii am elaborat un regulament care ar trebui să ne conducem în timpul sesiunilor și un saculeț de penalizari cum ar fi: o poezie, cîntec, glumă și diferite exerciții fizice. Întrucît chiar însuși Sergiu Gaină a primit o penalizare, un exercițiu fizic.Mai apoi am învățat ce înseamnă să fii educator de la Egal la Egal și cum să transmitem un mesaj corect.
În decurs de cinci zile am discutat despre riscuri în adolescență și metodele de prevenire a acestora, cum ar fi Hiv/Sida. Astfel cele trei cai de transmitere ar fi : sîngele, de la mama la fat,relatii sexuale. Astfel lectiile erau frecventate cu placere si interes.
Surpriza era vizita echipei de la Dance 4 Life,care au prezentat dansul tuturor celor interesati,iar mai apoi ne-au si invatat sa dansam.Etapa urmatoare a u fost materialele oferite,si intrebarilele adresate celor din sala,iar cei mai indrazneti au primit premii cum ar fi: pixuri,brelocuri si tricouri cu inscriptia Dance 4 Life.
Dar intr-un sfîrsit 5 zile au trecut repede,iar despartirile cu lacrimi in ochi si imbratisarile de la inima la inima au fost destul de grele caci o prietenie legata pe vecie nu se destrama nicicind!Astfel schimbul de contacte i-au facut sa uite departarea.
Iar intr-un final misiunea celor prezenti la acest trening este de a aplica in practica tot ce au invatat pe parcursul celor 5 zile.
Succes tuturor!!!
A fost super,nemaipomenit,cele mai frumoase zile din viaţa mea !!!
RăspundețiȘtergereP.S.: Mulţumesc Nadea pentru autoportretul meu !!! :)